Home arrow In memoriam Mărgeluș Burgă
In memoriam Mărgeluș Burgă
Parcă ieri apărea această încercare de portret realizată la sugestia lui Mircea Agache, pentru a fi inclusă în Catalogul celei de-a doua ediţii a Concursului de matematică „Vasile Dumitrache”.

Era pe 25 aprilie 2009. Cele mai multe verbe din text erau la timpul prezent şi, destule, la viitor...

UN OM DIN LUMEA LIBERĂ: MĂRGELUŞ BURGĂ

Dacă îi soliciţi un CV, îţi spune politicos, dar ferm că nu are aşa ceva. Dacă insişti, te invită să-i cauţi numele pe internet, precizând că nu ştie cum a ajuns acolo. E deci mai bine să-i adresezi întrebări punctuale, la care răspunde răbdător dar succint, fără semne de exclamaţie şi fără ocolişuri. Oricare ar fi întrebarea, şi oricare momentul biografic vizat, îl menţionează pe profesorul Dumitrache, pe care-l consideră omul providenţial pentru destinul său şi al colegilor săi de la Specială mate ’74:
 Mărgeluș Burgă

 

 

 

 

 

    „Gândiţi-vă! Noi cu certitudine nu am fi fost ce suntem astăzi, dacă Domnul Dumitrache nu ne-ar fi cules şi selectat în clasa lui specială [...] Omul ăsta ne-a format pe toţi şi nimeni nu era aici fără el [...] Când am participat la înfiinţarea Fundaţiei, am realizat că noi trebuie să continuăm ideea lui.”

 
Iată cum ar arăta, alcătuit din frânturi de mărturisiri culese dintr-un dialog şi trecute la persoana a III-a, un sui-generis CV Mărgeluş Burgă:

După absolvirea liceului, şi-a făcut studiile universitare politehnice în ţară, împreună cu fratele său geamăn, Alexandru: în 1980, au absolvit Facultatea de Mecanică, secţia Maşini Termice. Avea o medie care i-ar fi asigurat o repartiţie bună, dar a ales un post de şantier, la Ostrovul mare, Porţile de Fier. Îşi aminteşte cu umor că toţi absolvenţii din sala unde se făcea repartiţia naţională s-au ridicat în picioare şi l-au aplaudat pentru gestul său de „utecist adevărat”! Intenţia sa fermă era însă de a fugi din ţară, pe calea consacrată de atâţia „evadaţi din comunism”: trecând Dunărea înot. Tânărul absolvent avea la activ un dosar politic şi o excludere din UTC, pentru că, în anul III de facultate, îndrăznise să intre în sediul Ambasadei americane spre a cere azil politic. În 1981, cei doi fraţi au făcut marea „trecere” şi, după 2 ani petrecuţi în Germania, au ajuns în America. Au putut vedea aproape imediat că „visul american” este realizabil. Au putut, mai ales, aplica deviza profesorului şi mentorului Vasile Dumitrache:

„Dacă sunteţi bine pregătiţi, vă puteţi duce în lumea largă, si o să vedeţi că veţi reuşi!”

Astfel, după adevărate peripeţii birocratice, rămase fără succes, pentru obţinerea din România a atestării studiilor universitare, tânărul inginer român a urmat un Master in Science la Santa Clara University din California (1986 – 1987), apreciind îndeosebi, în sistemul academic american, excelenta îmbinare între abstract şi aplicativ. Autor al unor invenţii, a găsit repede apreciere şi condiţii de valorificare: invenţiile sale au fost brevetate şi au devenit prospere afaceri în domeniul informatic. Fabrica sa de echipamente periferice IT din Silicon Valley, o altă fabrică de profil în Vietnam sunt legate direct de invenţiile sale.

Cetăţean american, actualmente şi rezident al Elveţiei, inginerul, inventatorul şi omul de afaceri Mărgeluş Burgă este autorul multor acte de caritate şi de sponsorizare. Reuşita, bunăstarea „în stil american” nu l-au făcut nici egoist, nici lacom şi nu l-au făcut să-şi uite familia, colegii, prietenii, ţara. Nu l-a uitat în primul rând pe profesorul său de matematică: a îmbrăţişat imediat ideea colegilor săi, alături de care lucrează la realizarea programului Fundaţiei „Vasile Dumitrache”, fiind principalul finanţator şi unul dintre vicepreşedinţi.

Urmăreşte îndeaproape proiectele şi activităţile Fundaţiei şi îşi doreşte cu ardoare materializarea celui mai ambiţios dintre obiectivele pe care şi le-au propus întemeietorii : Şcoala specială la care visa Profesorul Dumitrache, o şcoală în regim privat, cu elevi şi profesori selectaţi şi motivaţi, cu un program de pregătire intensivă în matematică, filozofie şi limba engleză, care să asigure formarea competenţelor şi să aplice acelaşi mod de evaluare, aceleaşi credite ca în afară, şi un bacalaureat internaţional.

Este deplin conştient de dificultatea întreprinderii:

„Chiar dacă nu o să iasă ce-am vrut eu, măcar am încercat să continui un vis al domnului Dumitrache, un tată pentru noi şi un om deosebit. Cred totuşi că, dacă avem un ţel sigur şi o motivaţie, o să avem şi succes.”

Cum priveşte Mărgeluş Burgă evoluţia şcolii noastre, a educaţiei în general?

„Civilizaţia merge în continuare... Eu cred că vom rezolva problema unei Nirvana pe Pământ doar prin educaţie. Când spun educaţie, mă gândesc la a învăţa de la cei cu valoare, nu de la non-valori. Şi nu în spiritul goanei după bani...”

Suntem la început de 2010... Ar trebui să începem să pregătim a III-a ediţie a Concursului organizat de Fundaţia Vasile Dumitrache.

Dar cele mai multe verbe sunt acum la trecut...
 interviu170908.jpg

 

 

 

 

O lacrimă de Mărgeluş...

„O să fie un succes dacă avem o motivare, un ţel sigur.
Eu vi l-am dat: continuăm ideea domnului Dumitrache!”
 

 

Ar fi fost prea frumos, ori poate prea mult, pentru o împlinire de simplu muritor? Ori poate doar prea târziu...

Şi totul a început atât de bine! Toţi SM-iştii ’74 erau numai entuziasm. Şi certitudini. Şi gând unit. Toate întrebările îşi găseau răspuns, proiectele erau fezabile, elanul îi molipsise şi pe sceptici.

„Americanul” Mărgeluş părea cel mai prins de idee şi s-a dovedit cel mai tenace şi mai eficient. Cu răbdarea şi credinţa celui care priveşte departe, răspundea invitaţiilor reportericeşti, iar când relata povestea naşterii Fundaţiei, chipul i se lumina, privirea i se aprindea ca de la o scăpărare interioară:

Nu ştiu cum i-a trecut lui [Costel Postolache] prin minte: „Hai să facem Fundaţia Vasile Dumitrache.” Bun, eu şi cu ceilalţi colegi, când am auzit, am spus: „Cum de nu ne-am gândit la aşa ceva?” Pentru că am fost un grup de colegi care realizam că ne-a schimbat viaţa pentru totdeauna. Şi atunci eu am realizat şi altceva ce nimeni n-a văzut: ca Fundaţia să existe şi să trăiască pentru totdeauna... Să fie o Fundaţie activă... Eu personal vreau să sponsorizez, prin Fundaţie, o şcoală specială, cum a vrut domnul Dumitrache, şi să-i menţinem tradiţia, bineînţeles, o specială de matematică [...] Eu sponsorizez minimum de elevi pentru ca această clasă să funcţioneze, plătesc copiii să stea la internat, dacă n-au unde, le dau masă, bursă, plătesc profesorii care trebuie acceptaţi de comisia făcută de Fundaţie, de colegii mei şi alţii... Profesorii să fie de excepţie, să se apropie de domnul Dumitrache. Eu unul îi datorez sută la sută tot! Dacă nu era el... mie nu-mi plăcea şcoala. [...] Dacă Fundaţia o să fie un eşec, dacă nu o să iasă ce vreau eu, cel puţin am încercat să continui un vis al domnului Dumitrache care a fost ca un tată pentru noi, un om deosebit. Dacă iese un eşec – eu am să fac tot posibilul să nu iasă – dar trebuie implicată multă lume. O să fie un succes dacă avem o motivare, un ţel sigur. Eu vi l-am dat: continuăm ideea domnului Dumitrache!”
 
Cuvintele de mai sus sunt transcrise din filmul interviului acordat de Mărgeluş în septembrie 2008, imediat după Zilele Vasile Dumitrache. Era puţin după ora 15, în Sediul Fundaţiei, sus la liceu, orele se sfârşiseră, holul şi sălile de clasă din Corpul C erau pustii, îi aşteptam de ceva vreme pe Mărgeluş şi pe Mircea, destul de anxioasă pentru că urma să manevrez, pentru prima oară fără asistent, aparatul de filmat...  Crisparea mi-a dispărut repede. Aveam un partener de dialog afabil şi prevenitor, putând duce până la neverosimil grija de a nu a atinge posibile sensibilităţi şi orgolii, atent să-şi înţeleagă interlocutorul, deloc suspicios, fără nimic căutat sau ostentativ în exprimare, fără subterfugii, fără încercări de „a da bine”. Atent să nu omită vreo parte a întrebării, să nu scape vreun dedesubt lingvistic ( deşi a ţinut de la început să sublinieze că vorbeşte bine româneşte şi că şi-a păstrat accentul moldovenesc! ), concentrat, grav, dar neocolind şaga sau ironia. A folosit toate prilejurile de a reveni la numele Profesorului – ca să declare cât de mult îi datorează, şi la Fundaţie – ca să sublinieze cât de importantă este pentru întemeietori, pentru şcoală, pentru copii, pentru aşezarea domnului Dumitrache la locul pe care-l binemerită.

A îmbrăţişat imediat ideea realizării bustului Profesorului şi, aşa cum a făcut la fiecare proiect al Fundaţiei, a suportat integral costurile. La începutul verii trecute, a ţinut să meargă la Vaslui, împreună cu doamna Dumitrache şi cu Mircea Agache, ca să vadă, în atelierul artistului – prof. Gheorghe Alupoaei – eboşa lucrării ce urma să fie turnată în bronz. Nu a mai putut fi în Bârlad la dezvelirea statuii, planificată simbolic în ziua întâlnirii de promoţie. A lipsit motivat... iar colegii, presimţind ceva grav, nu au îndrăznit să-i pună întrebări fratelui... Incertitudinea şi îngrijorarea au mocnit, apăsător, iar încercările, cele mai multe eşuate, de a-i telefona sau scrie au devenit tot mai temătoare. Până la dureroasa înştiinţare venită în miez de ianuarie geros...

De când am primit trista veste, revăd, obsedant, momentele scurtelor întâlniri bârlădene cu Mărgeluş, rulez în minte şi pe ordinator filmul interviului, făcând mereu stop-cadru pe mereu alte secvenţe şi cuvinte care îmi apar premonitorii.

De neşters de pe ecranul minţii şi sufletului îmi va rămâne imaginea uriaşului cu glas obosit-chinuit de boala insidioasă, cu zâmbet blând din ochi abaştri înrouraţi de emoţia amintirii: elevul devenit bărbat nu şi-a ferit lacrima la rostirea numelui Profesorului.
O lacrimă de Mărgeluş...
img_3090.jpg
 
Nu e greu de înţeles prin ce trece acum familia lui Mărgeluş: familia de dincolo de ocean – şi îndreptăm compasiunea noastră profundă către mama, sora, fratele geamăn şi cei doi băieţi din America cea împlinitoare de vise - dar şi familia de aici şi de oriunde, formată din foştii liceeni care pot şi vor încă să-şi prindă la rever ecusonul cu inscripţia 12 SM, promoţia 1974.

O consolatoare strângere de mână pentru toţi cei care ştiu, dar nu se pot obişnui cu gândul că nu-l vor mai vedea aievea pe colegul, prietenul, omul şi visătorul cu suflet mare Mărgeluş Burgă!

Să căutăm alinare şi îndemn în gândul că Mărgeluş îi vrea pe mai departe pe întemeietorii Fundaţiei uniţi şi hotărâţi să nu-şi şi să nu-i lase visul întrerupt!

El chiar a rostit aceste cuvinte-profeţie, cuvinte-testament:

Şi atunci eu am realizat şi altceva ce nimeni n-a văzut: ca Fundaţia să existe şi să trăiască pentru totdeauna!

Să-i dea Dumnezeu lui Mărgeluş odihnă eternă în lumină şi pace!
Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul;
există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.
 

 
24 aprilie 2010
 
 
Nota autorului: Acestea sunt, în ordine oarecum cronologică, persoanele care au lucrat, în varii moduri, la film: Doamna Dumitrache,Violeta Crețu şi Costel Postolache (mai ales după şedinţa de -privit -împreună- la -poze cu Mărgeluş, dar şi după),Corina şi Cornel Bădărău, Dan Vineş - artizanii tehnici şi nu doar atât - , Mircea Agache (care nu a rezistat la tot filmul, înţeleg de ce), Gabi Ghidoveanu (cam tot timpul),voi toţi, fondatorilor! Vă mulţumesc!
       Nu a încăput atunci o vorbă în chip de pre- ori post-generic (să încerc măcar să explic pourquoi moi), o zi mi-a părut rău, acum am înţeles că aşa trebuia!

 


User Comments

Comment by on 2010-04-03 15:01:50
Margelus Burga ar trebui sa fie un simbol si un exemplu demn de urmat pentru toti cei care au reusit in viata , prin voia destinului si cu ajutorul celor care le-au indrumat pasii catre invatatura . Nu l-am cunoscut personal ci doar din paginile acestui site. Merita admiratia si respectul nostru al tuturor . Dumnezeu sa-l aiba in paza si sa-l ocroteasca !

Please login or register to add comments

Caută pe site
Din galeria foto
Donate via PayPal
Concursuri
7 mai 2011 - Ediția a IV-a
24 apr 2010 - Ediţia a III-a

fvd_blog_sidebar.png